joi, 8 decembrie 2016

Anestezia locoregională


Anestezia locoregională presupune scăderea sau suprimarea temporară a sensibilităţii unei anumite regiuni sau organ.
Se utilizează pentru intervenţii locale (chirugicale, de exemplu) sau investigaţii mai complexe. Principiul este de a injecta un anestezic local, la un anumit nivel, în măduva spinării sau în zona unei ramuri nervoase, pacientul fiind conştient în tot timpul anesteziei (anestezie peridurală, rahianestezie).

Procedura de anestezie începe cu evaluarea stării aparatelor cardiac şi respirator ale pacientului. Este examinat şi din punct de vedere al tratamentului concomitent cu alte medicamente, cu existenţa unor alergii sau sensibilităţi. Informarea despre paşii intervenţiei şi despre faptul că nu va simţi durere are importanţă majoră. Pre-anestezia implică administrarea unui sedativ uşor sau a unui tranchilizant, mai cu seamă la pacienţii cu stare de anxietate.

Intervenţia propriu-zisă se desfăşoară în timp ce pacientul este legat la o linie venoasă – perfuzie cu medicamente ce reduc în continuare anxietatea, previn incidental sau accidentele. Tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă şi respiraţia sunt supravegheate în permanenţă.

Anestezia locoregională este o variantă des luată în considerare pentru pacienţii cărora le este contraindicată anestezia generală în cazul unei intervenţii de urgenţă, decizia fiind a medicului curant. De asemenea, permite practicarea intervenţiilor chirurgicale urgente în cazul de pacienţi asupra cărora trebuie intervenit rapid sub anestezie generală, dar care au mâncat, deci există pericol de aspiraţie a lichidelor sau alimentelor din stomac în căile respiratorii.

Este o metodă care permite şi evitarea inconvenientelor anesteziei generale în cazul subiecţilor în vârstă: somnolenţă, greţuri şi vomă, complicaţii cardiace şi respiratorii. Contraindicaţiile sunt, în principal: tulburări de coagulare a sângelui, tratamente cu anticoagulante, alergiile la produsele anestezice locale, o infecţie a pielii la punctul de puncţionare, sau când accesul la acest punct este imposibil: coloană vertebrală stabilizată cu plăci metalice, punţi.