vineri, 17 martie 2017

Aftele bucale


Afta bucală (stomatita aftoasă) este o afecţiune care provoacă mici ulceraţii dureroase în cavitatea bucală, de obicei în interiorul buzei, pe obraji sau limbă. Acestea afectează aproximativ 20% din populaţie, fiind mai des întâlnită la copii şi adolescenţi.

Aftele apar de obicei între vârstele de 10 şi 40 de ani, au un caracter recurent, frecvenţa recurenţei aftelor variind considerabil. Unele persoane prezintă doar unul sau două episoade pe an, în timp ce altele prezintă serii continue de afte.

Diagnosticul este pus de obicei pe baza examinării cavităţii bucale. Uneori, medicul poate cere anumite analize, precum teste de sânge, examen bacteriologic sau biopsia ulceraţiilor.

Aftele vor apărea din ce în ce mai rar la vârsta adultă, frecvenţa lor scăzând semnificativ după 40 de ani. Aftele sunt mult mai des întâlnite în rândul femeilor decât al bărbaţilor.

Sunt de asemenea cele mai întâlnite forme de ulceraţii la nivelul cavităţii bucale, cel puţin una din 5 persoane dezvoltând afte bucale într-un anumit stadiu al vieţii.

Cauza exactă a stomatitei aftoase nu este însă cunoscută. Există însă mulţi factori care favorizează apariţia acestei afecţiuni precum: un sistem imun deficitar, stresul, alimentaţia dezechilibrată, fumatul, anumite medicamente, diferite traumatisme la nivelul cavităţii bucale, diferite bacterii, etc.

Alte cauze posibile pentru aftele bucale ar fi bolile autoimune, perioada menstruaţiei, sarcina.
Tratamentul aftelor bucale este în mare măsură reprezentat de ameliorarea simptomelor.

Nu există terapii care să prevină apariţia sau recurenţa. Tratamentul poate consta în clătiri cu soluţii slab antiseptice, atingeri ale veziculelor cu soluţie de nitrat de argint şi acid tricloracetic, cât şi aplicaţii de antibiotice.

Se vor evita alimentele picante, excesiv de reci sau fierbinţi, acide care pot provoca noi iritaţii. De asemenea, se vor înlătura factorii iritativi locali precum lucrările dentare iritante, obturaţiile nefinisate sau muchiile tăioase de la nivelul cavităţii bucale.

joi, 16 martie 2017

Constipația la copil


Constipația reprezintă motivul a aproximativ 5% dintre vizitele la medicul pediatru. Este definită ca întârzierea sau evacuarea de materii fecale dure, uneori în cantități crescute, timp de mai mult de două săptămâni.

Frecvența eliminării de fecale normale variază la sugari. În primul an de viață, numărul defecațiilor variază între 2 și 4 pe zi. Acest număr este variabil în funcție de modul de alimentare: natural sau cu lapte praf (sugarii alimentați la sân au defecații mai frecvente). În general, semnele efortului de defecare (de exemplu, screamatul) nu semnifică întotdeauna constipație; la sugar, mușchii implicați în defecație se dezvoltă treptat. După vârsta de un an, copilul are, în medie, o defecație pe zi.

Etiologie:

Constipația la copii se clasifică în două tipuri principale:
  • Funcțională (95% din cazuri);
  • Organică (5% din cazuri).

Semne de graviditate:

Întârzierea evacuării meconiului (> 24-48 de ore după naștere).
Hipotonie și supt slab (botulism infantil);
Tulburări de mers și modificarea reflexelor tendinoase profunde (implicarea măduvei spinării).
Trebuie tratate cauzele organice specifice.
Constipația funcțională se tratează inițial prin:
  • Modificări ale dietei;
  • Modificări de comportament.

miercuri, 15 martie 2017

Constipația la adulți


Constipația reprezintă evacuarea dificilă sau rară a materiilor fecale, materii fecale întărite sau senzația de evacuare incompletă.

Multe persoane cred că este necesară o defecație zilnică și se plâng de constipație dacă evacuarea nu are loc zilnic. Altele sunt îngrijorate de aspectul (culoare, formă, cantitate) sau consistența fecalelor. Uneori, plângerea principală se referă la defecația dificilă sau senzația de evacuare incompletă după defecație.

Constipația este considerată cauza multor simptome ( dureri abdominale, greață, stare de oboseală, anorexie) care, de fapt, pot fi manifestări ale unor afecțiuni subiacente (de exemplu, sindromul de colon iritabil, depresie, etc.)

Pacienții obsesiv-compulsivi simt adeseori nevoia să scape organismul zilnic de “reziduurile murdare”. Acești pacienți petrec multe ore pe zi la toaletă sau devin consumatori de catarctice.

Etiologie:

Există două tipuri de constipație: acută și cronică.
Constipația acută sugerează o cauză organică, cele mai frecvente fiind:
  • Obstrucție colonică;
  • Ileus adinamic;
  • Medicamente.
La cei mai mulți pacienți, constipația este asociată cu mișcarea lentă a materiilor fecale în colon. Această întârziere poate fi datorată medicamentelor, afecțiunilor organice sau ale funcției de defecație.
Constipația cronică prezintă anumite simptome ( de exemplu, senzația de blocaj anorectal, defecația prelungită sau dificilă), în special când se asociază cu mișcare perineală în timpul evacuării stimulate, sugerează o tulburare de defecație.

Semne de gravitate:

  • Abdomen destins;
  • Vărsături;
  • Sânge în scaun;
  • Scădere în greutate;
  • Constipație gravă cu debut recent sau care se agravează la un pacient vârstnic.

Tratament:

Se ia în considerare oprirea medicamentelor cauzatoare (unele pot fi necesare). Creșterea aportului de fibre alimentare. Se poate încerca un tratament pe termen scurt cu laxative osmotice.

marți, 14 martie 2017

Juvederm-VOLITE Să vorbim despre tinerețe!

Pielea este haina pe care o purtăm în fiecare zi. Ea transmite un sentiment de bunăstare și spune cât suntem de în formă, sănătoși și fericiti. Dar, de asemenea, influențează modul în care ne simțim în “propria piele”

Tehnologia VYCROSS a firmei Allergan oferă acum pacienților un nou produs cu acid hyaluronic (HA) injectabil care hidratează, oferă elasticitate și o textură îmbunătățită pielii.

Prin proprietățile sale de colageno-geneză (sinteză de colagen nou) și stimularea matricei etracelulare a fibroblaștilor, acest HA duce la îmbunătățirea calității pielii prin îngroșarea straturilor epidermice și o hidratare în profunzime.

Produsul este destinat pacienților care își doresc un ten luminos, reducerea ridurilor fine de pe față, gât, decolteu sau mâini.
Nu sunt necesare injectări succesive. O singură administrare asigură efectul dorit până la 9 luni.

Produsul nu are contraindicații majore. Nu este destinat pacienților cu epilepsie, cicatrici hipertrofice, porfirie, pacienților cu sensibilitate cunoscută la acid hyaluronic sau lidocaine, pacientelor gravide sau care alăptează.

După injectare nu se recomandă aplicarea fardului pentru 12 ore, sauna și expunerea la soare trebuie evitate timp de două săptămâni.

Patient testimonials:
“Let’s talk about youth!”
Sonia, 42
“Light reflects different! I used less make-up and less filters on my selfies!”
Rachel, 38








Fotografii de la lansarea produsului Juvederm Volite, Polonia - Varșovia 3-5 Martie 2017, eveniment la care echipa My Doctor a luat parte

http://www.mydoctor.ro/juvederm-volite-sa-vorbim-despre-tinerete/

luni, 13 martie 2017

Micțiunile frecvente



Micțiunile frecvente reprezintă necesitatea de a urina de mai multe ori în timpul zilei, în timpul nopții (nicturia), sau ambele, volumul urinar fiind normal sau scăzut. Pot fi însoțite de senzația imperioasă de a urina. Micțiunile frecvente se deosebesc de poliurie, în care volumul urinar este mai mare de trei litri pe zi.
Micțiunile frecvente sunt rezultatul afecțiunilor tractului genitourinar inferior. Inflamația vezicii urinare, uretrei sau ambele determină senzația de golire a vezicii, astfel că odată vezica golită, pacientul încearcă în continuare să urineze, dar elimină doar cantități reduse de urină.

Etiologie

Există mai multe cauze ale urinatului frecvent, dar cele mai dese sunt:
  • ITU;
  • Incontinența urinară;
  • Hiperplazia benignă de prostată;
  • Calculoza de tract urinar.

Semne de gravitate:

  • Slăbiciune la nivelul membrelor inferioare;
  • Febră și dureri de spate.
La toți pacienții se efectuează sumar de urină și urocultură, care pot detecta infecția și hematuria.
Pentru diagnosticarea cistitei, obstrucției supapei vezicale și cistocelului se efectuează cistoscopie, cistometrie și uretrografie.

Tratament:

Tratamentul variază în funcție de cauză.

http://www.mydoctor.ro/mictiunile-frecvente/