Cefaleea secundară

Cefaleile secundare (cefalei cauzate de o altă stare patologică) trebuie luate în considerare la pacienții care se prezintă cu cefalee recent instalată sau la care se schimbă caracterul durerii. Studii observaționale au scos în evidență următoarele semne de alarmă pentru cefaleile secundare care necesită o evaluare prin investigații suplimentare:

• Apariția recentă sau schimbarea caracterului durerii la pacienți cu vârsta peste 50 de ani;
• Caracter fulgerător: durerea atinge rapid intensitatea maximă (secunde – 5 minute)
• Simptome neurologice de focar (slăbiciune la nivelul unui membru, aură cu durata sub 5 min sau peste o oră);
• Simptome neurologice non-focale (tulburări cognitive);
• Modificări ale frecvenței, caracterului sau asocierea de noi simptome episoadelor de cefalee;
• Examen neurologic modificat;
• Cefaleea care se modifică în funcție de poziție;
• Cefaleea care îl trezește pe pacient (atenție la migrena care este cea mai frecventă cauză de cefalee matinală);
• Cefaleea accentuată de activitatea fizică sau de manevra valsalva (tuse, râs, strănut);
• Pacienții cu risc crescut de tromboză a sinusurilor venoase cerebrale;
• Tulburări vizuale;
• Redoare de ceafă;
• Debut recent al unei cefalei la un pacient cu istoric de infecție HIV;
• Debut recent al unei cefalei la un pacient cu istoric de neoplasm.

Pacienții care se prezintă cu cefalee și care au un semn de alarmă al unei cefalei secundare trebuie evaluați de către neurolog.
La pacienții cu un caracter stabil al cefaleei examinarea neurologică este normală, cu excepția ptozei palpebrale în timpul și după un acces de cefalee de tip cluster. Prezența simptomelor focale sau non-focale și/sau un examen neurologic modificat crește semnificativ riscul existenței unei patologii subiacente sindromului cefalalgic. Un examen clinic corespunzător, un examen neurologic care să includă și examenul de fund de ochi și determinarea tensiunii arteriale sunt esențiale la prima prezentare a pacientului.

Pacienții care se prezintă cu cefalee pentru prima dată sau cu cefalee cu caracter modificat comparativ cu cefaleea pe care o prezintă în mod obișnuit trebuie să beneficieze de examen clinic, examen neurologic inclusiv al fundului de ochi și de determinarea tensiunii arteriale.
Examinarea neurologică trebuie să cuprindă:

• Examenul de fund de ochi;
• Evaluarea nervilor cranieni, în special a pupilelor, a câmpului vizual, mișcările globilor oculari, sensibilitatea și motricitatea facială și funcțiile bulbare (palatul moale și mișcarea limbii);
• Evaluarea tonusului, forței musculare, a reflexelor și coordonării tuturor celor patru membre;
• Reflexul plantar;
• Evaluarea mersului, inclusiv mersul călcâi-vârf;

La nevoie examinarea neurologică poate fi făcută mai amănunțit în funcție de datele de anamneză. Ea trebuie adaptată pentru a include orice simptom focal.

Cefaleea fulgerătoare

Cefaleea fulgerătoare poate fi primară sau secundară. Ea este definită ca fiind o cefalee cu intensitate mare și instalare rapidă, mimând o hemoragie subarahnoidiană prin ruptură de anevrism, cu atingerea unui maximum de intensitate în mai puțin de un minut. La majoritatea pacienților cefaleea se instalează instantaneu. Au existat studii în care la 19 % dintre pacienții cu hemoragie subarahnoidiană durerea a crescut în intensitate progresiv (in până la 5 minute). Cefaleea severă cu debut brusc poate apărea și în cazul activității sexuale sau a exercițiului fizic .

Alte cauze de cefalee fulgerătoare pot fi : hemoragia intracerebrală, tromboza de sinus venos cerebral, disecția arterială și apoplexia pituitară.

Cefaleea prin abuz de medicație:

Utilizarea în exces a medicației pentru cefalee, inclusiv analgeticele simple sau combinate poate determina cefaleea prin abuz de medicatie.

Cefaleea cervicogenă :

Contribuția afecțiunilor coloanei vertebrale cervicale la migrena și la cefaleea tip tensiune este insuficient inteleasă. Între 14 și 18% din cefaleile cronice au origine cervicogenă și sunt determinate de disfuncții musculo- scheletale la nivelul coloanei vertebrale cervicale.

Cefaleea cervicogenă constă într-o durere uni sau bilaterală localizată la nivelul gâtului și a regiunii occipitale și se poate proiecta la nivelul capului și/sau feței. Apariția durerii poate fi precipitată sau agravată de anumite mișcări ale gâtului sau de atitudini prelungite ale regiunii cervicale și este asociată cu poziții sau mișcări modificate ale gâtului și modificări ale tonusului și contractura musculaturii paravertebrale.

http://www.mydoctor.ro/cefaleea-secundara/

Cefaleea

Cefaleea se împarte în general în două categorii:

• Primară: care nu este în legătură cu vreo patologie subiacentă și care include: migrena, cefaleea de tip tensiune și cefaleea cluster.
• Secundară: în care sindromul cefalalgic este datorat unei alte stări patologice și include: cefaleea din afecțiunile infecțioase, neoplazice, vasculare sau indusă de administrarea de medicamente.

Cefaleea primară:

Migrena este cea mai frecventă cefalee primară, prevalența ei fiind cuprinsă între 5 și 10% pentru bărbați și 17 – 22% pentru femei. Cefaleea în migrenă este caracteristică:

• Unilaterală;
• Pulsatilă;
• Se instalează în minute până la ore;
• Intensitate moderată spre severă.

Migrena se asociază cu:

• Greață și/sau vărsături;
• Sensibilitate la lumină și/sau sunet;
• Este agravată de activitatea fizică.

Migrena se clasifică în funcție de prezența sau absența aurei. Aura tipică cuprinde modificări vizuale și/sau ale senzoriului și/sau tulburări de limbaj care sunt total reversibile. Ele pot fi pozitive (ex. Fosfene, parestezii) sau negative (pierderea vederii, hipoestezie). Simptomele se dezvoltă într-o perioadă de peste 5 minute și se remit în 60 de minute și pot apărea în succesiune. Trebuie avut în vedere un accident ischemic tranzitor în situația în care aceste simptome se instalează rapid și mai degrabă simultan decât în succesiune, dacă aura este eminamente constituită din simptome negative sau este foarte scurtă. Aura poate fi prelungită în situația cefaleelor secundare.

Frecvența medie de apariție a atacurilor migrenoase se consideră a fi de 1 – 2 pe lună. Se consideră migrenă cronică migrena care se manifestă în 15 sau mai multe zile pe lună pe o perioadă de cel puțin trei luni.

Cefaleea tip tensiune:

Este cel mai frecvent tip de cefalee primară, având o prevalență globală de 42% pentru bărbați și 49% pentru femei . Durerea este în general mai puțin severă decât în cazul migrenei. Este de obicei bilaterală, cu caracter de presiune sau cu caracter constrictiv, de intensitate ușoară sau medie. Nu este prezentă greața și cefaleea nu este accentuată de activitatea fizică. Poate fi asociată cu o senzație de disconfort sau durere pericraniană, sensibilitate la lumină sau la zgomot.

Cefaleea tip tensiune episodică apare cu frecvență și durată variabile.
Cefaleea tip tensiune cronică survine în mai mult de 15 zile pe lună pentru mai mult de trei luni.
Cefaleea tip tensiune episodică de intensitate mare, disabilitantă este rară, iar pacienții de obicei nu se adresează medicului de familie sau structurilor de primire urgențe.

Diagnosticul de cefalee tip tensiune trebuie considerat la un pacient care se prezintă cu cefalee bilaterală care nu este disabilitantă în condițiile unui examen neurologic normal.

Cefaleea trigeminală autonomă (vegetativă):

Cefaleea trigeminală autonomă este rară și este caracterizată prin accese de durere severă unilaterală în teritoriul de distribuție al trigemenului și este asociată cu fenomene vegetative marcate ipsilateral.

Cefaleea de tip cluster este cea mai comună cefalee trigeminală autonomă. Prevalența ei se consideră de 1:1000.
Cefaleea paroxistică este probabil subdiagnosticată, prevalența ei fiind estimata la 1:50.000.

Cefaleea de tip cluster (în ciorchine) provoacă o durere severă, strict unilaterală. Ea este situată într-una sau într-o combinație de localizări: orbital, supraorbital sau temporal și este însoțită de manifestări vegetative ipsilateral (conjunctive injectate cu sau fără lăcrimare, congestie nazală cu sau fără rinoree, transpirații ale frunții sau feței, mioză și/sau ptoză palpebrală). Fiecare acces începe și se termină brusc, durând de la 15 minute până la trei ore, pacientul fiind neliniștit pe întreaga perioadă a accesului dureros. Frecvența acestor accese variază de la unul pe zi până la opt pe zi. Între paroxismele dureroase poate exista o durere de fond, putând fi observate și caracteristici ale migrenei. Frecvent se poate observa o ritmicitate circadiană a acceselor, acestea apărând zilnic la aceeași oră, iar “agregarea” atacurilor apare în aceeași perioadă a anului. Majoritatea pacienților 80 – 90% prezintă episoade de cefalee de tip cluster între care sunt asimptomatici. Doar 10 – 20% au cefalee cronică de tip cluster – fără remisiune pe perioada unui an sau cu remisiune cu durata sub o lună.

http://www.mydoctor.ro/cefaleea/

Wheezingul

Wheezingul este un zgomot respirator de tonalitate înaltă, o respirație șuierătoare, apărută ca rezultat al îngustării sau compresiei căilor aeriene mici. Este un simptom, cât și un element de examen fizic.

Wheezingul este mai frecvent în timpul expirației, deoarece presiunea intratoracică este mai crescută în această fază, determinând îngustarea căilor respiratorii. Wheezingul apărut doar în expirație indică doar o obstrucție ușoară, în timp ce wheezingul atât în expirație cât și în inspirație sugerează o obstrucție semnificativă a căilor respiratorii.

Cele mai frecvente cauze de wheezing sunt:

• Astmul bronșic
• BPOC ( boala pulmonară obstructivă cronică)

Dar wheezingul poate apărea și în alte boli care afectează căile respiratorii mici ( insuficiența respiratorie-astmul cardiac, anafilaxia și inhalarea de substanțe toxice, în cazul unor crize de bronșită, iar la copii bronșiolita și aspirația de corp străin pot fi, de asemenea, cauze de wheezing).

Semne de graviditate:

• Utilizarea mușchilor respiratorii accesori, semne clinice de epuizare sau reducerea nivelului de conștiență;
• Wheezing fix inspirator și expirator;
• Edem al feței și limbii.

Tratamentul definitiv al wheezingului este tratamentul cauzei subiacente.

http://www.mydoctor.ro/wheezingul/

Icterul la adult

Icterul reprezintă colorația galbenă a pielii și mucoaselor din cauza excesului de bilirubină circulantă (hiperbilirubinemia). Icterul devine vizibil când nivelul bilirubinei este de aproximativ 2 – 3 mg/dl.

Hiperbilirubinemia poate implica predominant bilirubina neconjugată sau bilirubina conjugată.
Hiperbilirubina neconjugată este cauzată de producția crescută, de scăderea absorbției hepatice și scăderea conjugării.
Hiperbilirubina conjugată este cauzată cel mai frecvent de disfuncția hepatocitelor, încetinirea excreției bilei din ficat și obstrucția fluxului biliar extrahepatic.

Cele mai comune etiologii sunt hepatitele inflamatorii (hepatite virale, hepatite autoimune, leziunile hepatice toxice), boala hepatică alcoolică și obstrucția biliară.

Icterul acut la o persoană tânără și sănătoasă sugerează o hepatită acută virală.
Un istoric de consum cronic de alcool sugerează boala hepatică alcoolică.
Icterul nedureros, la pacienții vârstnici, cu scădere în greutate și masă tumorală, dar cu prurit minim, sugerează obstrucția biliară cauzată de cancer.

Între factorii de risc se numără: abuzul de alcool, cancer GI, boala inflamatorie intestinală, sarcina, colecistectomie anterioară.

Semne de graviditate:

• Durere abdominală severă;
• Alterarea statusului mintal;
• Sângerarea GI ( ocultă sau macroscopică);
• Echimoze, peteșii, purpură.

http://www.mydoctor.ro/icterul-la-adult/

Bruxismul

Bruxismul este o tulburare caracterizată prin scrâşnitul dinţilor, încleştarea maxilarelor (care conduce în timp la abraziunea suprafeţelor dentare şi la leziuni dentare permanente) şi durere cronică a articulaţiei temporo-mandibulare.

Câteva simptome ale bruxismului:

• dureri de cap dese
• dureri în zona articulaţiei temporo-mandubulare şi a urechii
• încleștarea maxilarelor

Bruxismul își face prezența de cele mai multe ori noaptea în somn şi este semnalat printr-un zgomot de scrâşnire tipic, de multe ori fără să i se acorde o importanţă pe măsură.

Deci există două feluri de bruxism: cel nocturn, care este şi cel mai răspândit, caracterizat de scrâşnirea automată a dinţilor şi contracţii ritmice ale maxilarului, şi cel diurn ce este o reacţie la diferiţi stimuli.

Tratamentul bruxismului

Tratamentul constă în plasarea unei gutiere de bruxism, ce reprezintă un mulaj al dinţilor pe una dintre arcade, ce va funcţiona ca un spacer pentru a nu mai atinge şi toci suprafaţele ocluzale.

Bineînţeles, această gutieră se face după realizarea unei analize a muşcăturii şi după eliminarea anumitor contacte ce reprezintă interferenţe în mişcările mandibulare. Gutiera va avea şi rolul de a relaxa musculatura masticatorie, prin plasarea mandibulei într-o zonă favorabilă, neutră.

Dacă tratamentul efectuat este corect, iar pacientul respectă indicaţiile medicului, atunci există posibilitatea ca, în timp, impulsul involuntar să se diminueze până la dispariţia totală.

http://www.mydoctor.ro/bruxismul/