joi, 27 octombrie 2016

Molarul 3 sau popular “Măseaua de minte”


Cu toate că apar ultimii în cavitatea bucală, la vârsta maturităţii, molarii de minte nu sunt atât de diferiţi de ceilalţi dinţi, dar dacă nu sunt respectate normele igienico-sanitare ei pot modifica chiar şi aspectul estetic.

Există, însă, şi situaţii în care dintele rămâne încarcerat în gingii, ţesuturile din jurul său se pot inflama, iar de aici până la infecţie nu mai e decât un singur pas. Medicul dentist este cel care decide tratamentul şi tot el recomandă extracţia, în cazul unei inflamaţii repetate.

Alte complicaţii care pot apărea: carii foarte greu de tratat, atât pe molari, cât şi pe dinţii alăturaţi.

Netratate, aceste carii cauzează dureri intense la nivelul mandibulei, probleme la mestecat şi chiar senzaţia de zvâcnire a nervului în locul afectat. În plus, prezenţa molarilor bolnavi pot duce la complicaţii precum infecții gingivale, infecţii severe ce pot provoca chiar şi încleştarea gurii, nemaivorbind de înghesuirea dinţilor, carii sau chisturi.

Oricare dintre aceste probleme impune, aşadar, o vizită la cabinetul stomatologului.

Extracţia măselei de minte

O simplă  radiografie panoramică îi va arăta medicului tău ce are de făcut. De cele mai multe ori, însă, extracţia rămâne varianta cea mai probabilă, procedura fiind denumită germectomie.

Aveţi în vedere că extracţia este dureroasă doar atunci când dentistul foloseşte un instrumentar clasic. Şi asta pentru că acesta nu este deloc flexibil, adeseori, faţă de instrumentele moderne care pot uşura semnificativ procesul.